Componența grupelor principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin a fost decisă, marți, la tragerea la sorți de la Viena, România neavând reprezentantă după eliminarea echipei HCM Baia Mare în grupele preliminare.
Potrivit tragerii la sorți de la Viena, componența celor două grupe principale este următoarea:
Grupa 1: FC Midtjylland (Danemarca), Vardar Skopje (Macedonia), IK Savehof (Suedia), Thuringer HC (Germania);
Grupa 2: Krim Ljubljana (Slovenia), Gyor ETO (Ungaria), Larvik HK (Norvegia), Buducnost Podgorica (Muntenegru).
Meciurile din grupele principale se vor desfășura între 1 februarie și 16 martie, în sistem „fiecare cu fiecare”, tur-retur, primele două clasate urmând să se califice în semifinalele Ligii Campionilor.
În actuala stagiune a Ligii Campionilor a evoluat și vicecampioana României, HCM Baia Mare, care a încheiat pe locul patru în grupa A preliminară, ratând calificarea mai departe, dar și continuarea în Cupa Cupelor.
Rezultatele obținute de HCM Baia Mare în grupa A a Ligii Campionilor sunt următoarele: 29-36 și 20-19 cu Thuringer HC, 21-33 și 26-28 cu Gyor ETO, 24-23 și 20-23 cu Hypo Viena.
HCM Baia Mare a participat pentru prima dată în Liga Campionilor.
Astfel, în faza grupelor principale, România va fi reprezentată de patru jucătoare: Cristina Neagu, cu Buducnost Podgorica, respectiv Oana Manea, Talida Tolnai și Patricia Vizitiu, cu Krim Ljubljana, acestea urmând a se duela în grupa 2.
În 2013, trofeul a fost câștigat de Gyor ETO (Ungaria), care a eliminat în semifinale formația Oltchim Râmnicu Vâlcea, desființată în această vară din cauza problemelor financiare.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER